ANESTEZIA PLEXALĂ

Anestezia plexală este tehnica de anestezie ce se folosește mai frecvent la maxilar fiind mai eficientă la copii și la tineri datorită prezenței unei corticale osoase mai puțin dense și a canalelor haversiene mai largi.

Anestezicul se injectează supraperiostal, în vestibulul bucal (în mucoasa mobilă), deasupra apexului dintelui. Acul trebuie să fie orientat oblic, cu bizoul spre planul osos.

Anestezia plexală

După ce vârful acului ia contact cu planul osos se aspiră și se injectează aproximativ 1,5 – 1,7 ml de soluție anestezică. Rata ideală de injectare a soluției anestezice este de 1 ml/min. și nu trebuie să depășească 2 ml/min.

Anestezicul difuzează prin canalele haversiene în grosimea osului unde anesteziază ramurile dentare înainte ca ele să pătrundă în apexul dintelui. La retragerea acului, pentru a extinde teritoriul anesteziei, se lasă atât mezial cât și distal o cantitate mică de soluție anestezică.

Teritoriul anesteziat
  • 1-2 dinți
  • mucoasa vestibulară
  • periostul și osul în zona de puncție

Anestezia plexală Anestezia plexală

Se utilizează doar în zonele unde corticala osoasă este subțire
  • La maxilar pe toată întinderea sa. (uneori nu se poate realiza la nivelul molarului de 6 ani datorită crestei zigomatico-alveolare care împiedică difuzarea optimă a soluției anestezice)
  • La mandibulă se utilizează numai în zona frontală. (în zonele laterale corticala este groasă)

Anestezia plexală

Anestezia plexală a incisivului central superior necesită ca puncția anestezică să se efectueze trecând cu acul din partea opusă prin frenul buzei superioare (anestezie transfrenulară), deoarece permite abordul supraapical direct și blocarea fibrelor nervoase contralaterale.

Se poate indica pentru diferite manopere terapeutice cum ar fi: extracții dentare, intervenții chirurgicale parodontale, rezecții apicale, inserarea implanturilor dentare, extirparea chisturilor de mici dimensiuni, etc.

Se contraindică în cazul în care la nivelul locului de puncție există afecțiuni de tip supurativ, ulcerații, tumori. (datorită riscului de diseminare)

Referințe:

  1. Ahmed Nabil (sursă)
  2. Al. Bucur, C. Navarro Vila, J. Lowry, J. Acero – Compendiu de chirurgie oromaxilo- faciala, vol. 1, Editura Q Med Publishing, Bucuresti, 2009, p. 21-22.
  3. Amel Amelie (sursă)
dr. Simionescu Mădălin